luni, iulie 27, 2015

Si premiul catre cea mai stupida regula...merge catre:

Uf, ce-as vrea sa ajunga SCRISOAREA ASTA DESCHISA la cine trebuie, cui ii e adresata si cine ar putea sa faca ceva in sensul asta! 
Domnule manager sau doamna dr sef de sectie al Spitalului Judetean de Urgenta Calarasi, nu stiu care din voi doi, pentru ca tot timpul ni se spunea ori de unul, ori de celalalt, nu stiu de ce, vi s-a pus pata pe sectia de Pediatrie!!! Mda! Vi s-a pus pata! Stiu cum e, asa patesc si eu, mi se pune pata pe ceva, chiar daca in secunda doi stiu ca nu e bine sau ca am gresit, continui, pentru ca nu vreau sa recunosc c-am gresit sau c-am facut-o lata! 
Domnilor, oricare dintre voi doi, cu respect, respect pentru ca ma uit aproape zilnic la Anatomia lui Grey si SPER CA ASA va petreceti si voi zilele si va dati la fel interesul pentru cei pentru care ati depus un juramant! Sa incep: noi, mamele, suntem niste leoaice! Da, niste leoaice! Venim pline de griji si de scenarii la ceea ce noi numim spital! Nu vrem sa ne lovim de frustrarile si imbufnarile altora. Nu iti place ceea ce faci? Nu te mai chinui! Ai o singura viata, schimba-ti slujba, pentru ca apoi, cand vei trage linie sa nu ai mai multe frustrari decat ai avut de-a lungul vietii si de-a lungul zilellor in care practici meseria asta pe care o urasti! Da, domnilor, venim in speranta ca acolo vom gasi intelegere, cooperare si mai ales grija pentru pruncul ce sufera! Dar nu, gasim exact opusul!! Nervi intinsi la maxim (as ruga, daca nu sunt produsi de mine, sa ne intelegem cu calm), porniri pe scandal si cearta ( atat iti trebuie sa intrebi cel mai normal lucru)! 
Stim, asa e in Romania, dar nu ma satisface raspunsul! 
Ideea cea mai geniala, a venit, iarasi, din partea unuia dintre voi ( ori unul, ori celalalt, asa se scuzau DOAMNELE INFIRMIERE, deci nu se stie sigur care), aceasta fiind aceea de a tine INCUIATA sectia de pediatrie! Sa stiti ca nu toate suntem monstri care-si parasesc pruncii!!! Nu! Majoritatea, si sper din toata inima sa va pot contrazice, nici nu putem sa plecam de langa ei cand li se pune o banala branula, asa cum ni se cere, pentru ca NU POT SA-MI PARASESC COPILUL! Vreau sa stie ca sunt alaturi de el, sunt acolo cu el si ca il tin de manuta cand plange din toti rarunchii, de frica, de groaza, de necunoscut sau de durere! 
Nu e asta motivul? Ok! Atunci schimbati stupiditatea asta de regula si spuneti personalului CARE ARE CHEIA ( pentru ca tot timpul umbli dupa singura cheie, cica) sa se permita intrarea a unui numar de 1 maximum 2 persoane la internat! Asta da regula!
Si nu, nici regula cu UȘA DESCHISĂ de la 07:00-07:30 dimineata nu e cea mai inspirata regula! Da' ce zic eu usa deschisa, usa descuiata dom'le...
Inchei prin a spune: cine sunteti dumneavoastra, sa ma tineti pe mine, inchisa cu cheia, intr-o institutie? 
Din nou, vorbim de scenarii...Doamne Fereste de altele si sa nu se gaseasca cheia THE ONE! Avem destule exemple...
O viata cat mai fara de frustrari va doresc...

marți, iulie 21, 2015

Spitalul sau prima experienta urata...

14 iulie 2015! Prima zi dintr-un sir de zile in care am fost pur si simplu cu moralul la pamant!
Dimineata, la 06 fara ceva, m-am trezit auzind-o pe Antonia tusind si icnind! In secunda 2, a vomitat! Am ridicat-o in bratele mele si am aplecat-o sa vomite in continuare, sa nu se innece! Of! Plansete de frica, de sperietura si de durere! 
Am strigat la Luci sa vina! Nu m-a auzit din prima asa ca m-am dat jos din pat cu Antonia si m-am pus pe marginea patului! A venit a doua tura de voma! Iar plans de frica, iar plans de teama de necunoscut si de durere! 
Am deschis usa si am ȚIPAT la Luci! 
A venit si el intr-un suflet, alaturi de ceilalți! 
Antonia era apatica si plangea intruna! 
La vreo 20 minute iar a vomitat si iar aceeasi experienta! 
Am plecat la camera de garda si ca de obicei, am refuxzat internarea la sectia de pediatrie pentru ca o feresc cat pot de tare de spital! A mai avut odata episoade de voma si i-au trecut cu injectia pe care i-au facut-o acolo, la urgente! In fine, am prins schimbul de tura asa ca toata lumea era cu fundu'-n sus! Am mers sus la dr sa o consulte: enteroviroza! 
Am primit reteta, si am plecat jos, pt injectie! As vrea sa-mi sterg din memorie imaginile cu ea, imobilizata de 5 insi, printre care si noi doi, pe burta, pentru ai face vaccinul! Plansete si tipete! 
Am ajuns acasa, veselie mare! Nici nu zici c-ar fi avut ceva! Pe la 10 a luat-o somnul si totul a fost ok! Insa, pe la 17, am ajuns iar la camera de garda cu aceleasi simptome! Normal, internarea a fost inevitabila, asa ca a inceput cosmarul! Cand a trebuit sa-i bage branula pt tratament si pentru analize a fost groaznic! Privirea ei ma acuza si imi cerea ajutorul in acelasi timp! Nimic nu o linistea! :(
Seara care a urmat a fost de-a dreptul nefericita! Perfuzii, tratament in branula, luat temperatura si multe multe suspine delasatoare de aer! Pur si simplu sufletul imi era sfasiat de durere numai cand ii priveam durerea si frica ei! 
A trecut marti, miercuri iar plansete la controlul doamnei doctor! Scaunele pe care le avea nu au convins-o sa ne dea drumul nici macar vineri, iar tratamentul cu siropul pentru asta, o faceau sa vomite! Nu era bine! 
Numai cand auzea usa deschizandu-se, incepea sa planga! Chit ca era infirmiera, chit ca era o alta mamica, ea plangea! 
Sectia era inchisa cu cheia, Dumnezeu stie din ce motive ale DOMNULUI MANAGER al spitalului din Calarasi! Deci, eram ca niste sclavi pe plantatie care trebuia sa cerem voie pentru orice iesire-intrare, chiar sa o si motivam! Nervii imi erau intinsi la maxim din cauza asta! 
Am petrecut weekend-ul acolo, cu tot cu frustrarile personalului, nu al doctorilor, ci al asistentelor si al infirmierelor, dar le inteleg, urmeaza ordinele si regulile, mai mult sau mai putin scrise! 
Am asteptat ziua de luni nerabdatoare si plina de speranta ca vom merge acasa! 
Normal, dupa consultul plin de plansete si suspine, dr Cotic ne-a externat, cu regim pentru inca o saptamana atat pentru ea cat si pentru mine, eu alaptand-o inca! 
Ieri, 20 iulie am iesit din spital si se vede diferenta in actiunile Antoniei! A mancat toata ziua, trebuia sa aiba ceva-orice la indemana sa roada sau se ducea la scaunelul ei de masa cand ii era mai foame! Azi, la fel!
Sper sa avem parte de cat mai putine experiente de gen! Doamne ajuta!